Mic și ușor, cam cât un bob de mazăre, plutea în valuri în locul acela necunoscut. Nuanțe de roșu aprins, roz pal și galben, asemenea unui apus de soare, pluteau și ele împrejur. Clipea greoi, nu avea nici mâini și nici picioare, deci încă nu cunoscuse pipăitul.
-„Cine-s eu?” se întrebase într-o zi în gând.
-„Ești un început de viață, desigur.” i-a răspuns blând îngerul. Îngerul îi era singurul însoțitor, dar pe care nu îl vedea, doar îl auzea, în gând.
-„Și ce este acel bubuit sacadat, care nu se oprește niciodată?„, vru micul bob de mazăre să știe.
-„Este inima mamei tale„, răspunse îngerul.
-„Mama? Dar ce este o mamă? Este locul în care eu mă aflu? „. Îngerul i-a explicat cu răbdare:
-” Mama este viața de dinainte de nimic, de aici și de dincolo. Mama ta este ceea ce va fi atunci când eu nu voi mai fi. Ea te va ghida prin viață, la fel cum eu ți-am oferit răspunsuri aici.”